de parcă toate, dar absolut toate cearșafurile lumii murdare
au fost îngrămădite aici,
deasupra capetelor nostre, așa ne simțim.

de parcă metropola asta uriașă, cu coaste gri, înălțate spre cer
se fărâmițează zilnic și dispare în propriul ciment - lăbărțos, dens, migrenic
“dens ca mierea”
parcă sunt Iona, așa mă simt. în burta chitului cimentos.

de parcă nu spunem mereu că plecăm, că ne ducem la dracu în praznic
că acolo măcar vom avea ce respira.
dar nu plecăm, vă spun,
de acum suntem sedați, mergem încolonați înainte
gata cu întrebările, cu impresiile ...

uneori mai așteptăm o rază de soare.
atât.

Din Beijing,
With love!