încopciată ridată tristă blazată
te duci la ea cu mărțișor cum
te-ai dus mereu și-altădată dar
în aer e-un altceva e un vaier
trist monoton ce-a rămas de după
tors din al timpului caier fuior
cu dopuri pe fir de-ți vine să-l
zvârli dar parcă te-ai zvârli
de-a-ntregul pe tine și-i urezi
sănătate în primăvara ce vine
deasupra sinelui căzut îi pui mărțișor
deloc nu-i ușor atinsă-i de
demență senilă ți-i milă și-o
mângâi pe părul răvățit degradat din
înalt o voce parcă ți-ar spune
ai grijă de ea ca de tine și toate
le simți ca obstrucții cu dinții
muști din clipele vrerii și-n
hamul tăcerii tragi la poverile vieții
dimineții îi spui bun venit de parcă
ar fi un praznic mai mult decât al luminii

ți-i tira și mergi mai departe resemnat
și convins că așa e bine până la moarte...