o pată pe covor un scaun răsturnat patul răvășit
decor pentru neîntâmplare
aștept să bată cineva în geam
cineva să anunțe un anotimp
să-mi spună cum într-o dimineață a explodat florăria de jos și strada s-a umplut de păsări colorate

nu se aude decât un zvâcnet dincolo de peretele înalt și rece
într-un colț lucesc ochi amenințători
caut un coridor de lumină
o cută ascunsă în întuneric
dar nu mă pot mișca
doar sângele aleargă ca un iepure sălbatic în jurul meu
pântecele se umflă
mâinile înmuguresc
picioarele se transformă în bolovani
iar ticăitul s-a mutat în tâmple

să fi trecut deja o veșnicie
și ce dacă stau la nouă
oricând poate să-mi bată cineva în fereastră
să declanșeze ceasul
să sară totul în aer până la ultimul etaj
de nerăbdare pieptul mi se deschide într-un ochi de apă în care se oglindește un cerb
ca un mire întârziat