am semne de întrebare
le culeg din fiecare cuvânt din fiecare nenorocită de frază
din tremuratul mâinii din răspunsul întârziat
din modul cum oamenii își sorb cafeaua
prea tare sau prea cu lapte sau prea dulce
am semne de întrebare legate de existența acestui eu
sau acestui noi
printre melodiile apărute pe fața mea ca rictusuri
unele le simt ca niște cuțite înfipte adânc între prima
și a treia vertebră
o pată mare de sânge clocotește sub picioarele mele
în vârful raiului
pustiul miroase a rânced și nimic
dar nimic
nu poate compensa durerea asta scandaloasă
a firii umane de a-și pune întrebări

am semne de întrebare
legate de oameni în general
legate de sentimente și încredere și suflete ciobite
între buzele suflate cu aur și cele amanetate în otravă
mileniile se scurg în anumite secunde
metroul e plin de măști imobile ale unor inimi bătând în gol
nimeni nu mai simte fericirea
decât în dormitoarele ascunse de privirile calde

am semne de întrebare legate de idei
legate de a fi sau a nu fi de a iubi sau a nu iubi
de paharul ce mă așteaptă plin la colțul mesei
de fiecare parte a lumii în general
iar lumea
lumea își desfată carnea dintre coapse
atinge culmi mimând cuvintele ”te iubesc”
sau ”mi-e dor” ori ”adio”
lumea împrăștie microbi prin venele uscate de salivă
lumea se închide în ea mereu și mereu
în același nenorocit de punct
al semnului de întrebare