singurătatea
o barcă îngrijită nu ia apă
două lopeți par aripi care se spală

pe lângă ea nuferii nuntesc

un înger
scăpat de părinți
răsfoiește câțiva nori de oameni

îi citește îi pune la loc
plictisit de atâta indolență

trage pe umărul unui pescar
emisarul foamei
și firul începe a avea greutate

ceva mușcă apa
începe să se zbată

fericirea
în coadă de pește