există o foame și-o sete în toate
de viață de vis de iubire-n neștire
până la primul poem de dragoste adunăm
fragmentele altor poeme sparte de timp
și risipite în noi e firesc și de-a dreptul
magnific de pe planietatea mirării
pământul cel nou odrăslește-ntrebări
care-l tot urcă și fac din el
o sferă nesferă de muguri
învelit în transparente speranțe ajunge
să facă un pol și crește în axă
te clatini în toate părțile ca un
pendul amețit și minunea se-ntâmplă
ochii ei până atunci nevăzuți sunt
văzuți și-n ei cât mister și zâmbetul
și formele ei fără asemănare pe-ntregul
pământ unică nu-n pupici ci-n sărut
te umple de dumnezeirea ce-n tine nu
mai încape și-o transferi voluptos
în ascunzișurile trupului ei primul
uluitorul poem de iubire
alte chemări din alți ochi credul
și darnic cum ești te lași furat de
minciuni de povești ușor ușor te trezești
an de an poem de poem până la doi poli
când stabil liniștit în sfârșit te rotești
acalmie părelnică în oglindă privești
un chip ce se schimbă pe-a gândului
limbă apare amarul îmbătrânești
voi douăzeci de poeme frumoase vă-nchid
pe veci în seiful de sunt nestemate

temătoare o nouă axă și-un altfel balans
cu miguri de spaime o altă față a vieții
năvalnic cu disperare vrei să trăiești
într-un ultim poem de dragoste mare
ce foame ce sete împliniri și regrete
de-a valma la trei poli încă te amăgești
dar subconștientul luxat șchiopătează
alunecă trist în valsul pe care doar îl visează
resemnat nu mai crești te prelingi peste tine
neștiind că vei prinde al patrulea pol...

în nopți de nesomn sfielnic deschid
seiful în el e o carte cu douăzeci de
poeme cu douăzeci de flori culese
presate uitate uscate doar le privesc
nu le-ating... a nu nicidecum de la curent lăcrimez...