simt mâna ta stângă strigând din tablou
emisfera mea dreaptă prinsă în ultimul sărut
și fluturi amputați
berze rătăcite pe streașina casei un cuib gol
ce risipă de forme iubite
aceeași moarte lentă tăind pe din două punțile
cum s-ar numi noaptea cu o felie de lună
în sân
crucea fără un braț e doar o linie confundabilă cu viața
singurătatea poate zborul frânt ori pașii deformați ai iubirii
ce-ar fi să legăm trepte muntelui
să nu ne sângereze tălpile
în fuga prin noi...