N-aduce anul ce aduce ceasul,
Cu pasu-aduci departele aproape
Și picătura ploii va s-adape
Sămânța, dacă piatra îi e masul.

Și inima de-ar fi acum să crape
Cum crapă când e plin de gheață vasul,
E câine, lesei preferând pripasul,
E ca năboiul lacrimii sub pleoape.

Cu vorba ta în măiestrite straie
Îmi zugrăvești cu râvnă doar nimicul,
Într-un colos de piatră stă piticul
Și un ghețar se mistuie-n văpaie.

Dar nu uita: din picături de ploaie
Se umflă bobul, crește mare spicul!