inima mea începe a învăța să trăiască într-un trup de femeie
mă afund și mă trezesc vândută amiezii
în numele unui foc veșnic
nici o ieșire din ritual
nici o ieșire...

se spune că sunt frumoasă așa
neîntâmplată
privită doar în ochi când mă desprind de țărm
nici măcar gura nu îmi aparține
merg înstrăinată întorcând spatele morții
deși mă ademenește cu giuvaieruri și conduri de mireasă

niciodată duminica nu mă găsește în picioare
absolut niciodată...

uneori scriu singurătatea cu tăciuni rupți din soare
apoi gust marea și împart peștii
numai părul mi-e încolăcit în sărbătoare
ca niște livezi multicolore pe care dorm stelele

într-o zi îmi voi da jos aripile
ca o vulturoaică după ce îi cresc unghiile
apoi voi învăța alt zbor
așa cum bunica mi-a scris în jurnal
pe jumătate goală

până la urmă iubesc bărbatul la ceasuri potrivite
îl port că pe un stigmat
citindu-i pietrele
și potrivindu-i vertebrele

probabil coasta din care vin e un testament în alb
și toată distanța dintre mine și el
e doar un dans pentru supravețuire