dimineața
sunt unii ce scot ziua de băut din fântâna-mi adusă de spate
cu ciutura plină
au la gât cravata secundei cu care se bate moneda
distanței
din sânge de trandafir
plătesc
și sting apoi lumina umbrei și păsări nu mai găsesc ușa deschisă
spre cer
când pleacă prin lume
să mă-nsereze

și gratia această de apă mă strânge la gâtul cetății
de mâine