un singur butoi
mi-a rămas
și acela dogit
mâncat pe alocuri de cari
în fața ferestrei sparte
prin care ți-ai aruncat
mai întâi inima
și apoi chiar trupul
ud de coșmaruri

nici acum n-am înlocuit
sticla rămasă
de atunci amenințătoare
ca un rechin
ci doar capul
strecurat printre cioburi
l-am lăsat acolo
să umple ultimul butoi
cu lacrimi

pentru tine