deși-n senin mă-ndeamnă din multe zări albastrul
la lună ori la soare în așternut de toamnă
încet mai vine moartea... sărută-mă, hai!, Doamnă
căci regăsesc în tine dovezi de-a fi Sihastrul


tot traversez o vreme lipsită de esență
asemenea femeii stau înfierat în crin
și ispășesc aiurea-n odaie penitență
pe umărul meu astfel păcate port în scrin


dovezi de tinerețe nu am deloc în grai
sunt singur, fără tine, tu ce-mi porți tinerețea
în clipa dinainte precum un fum erai
dar fără tine-n Sferă m-a doborât tristețea