e fain port și acum în spate acel ghiozdan
cu frunze si insecte asasinate inocent
pe vremea cînd umblam la colegiu

umblam fără destinație și gînduri
cu un fel de fior diliu aruncat peste mine
iubeam o mare cîntăreață la mandolină
poate era o mică mandolină o jucărie
dar o prestidigita cu o mare grație

toată curtea școlii era plină cu grația ei
și cu felul în care spunea ea "bîjîchi"
in timp ce ne asasina inocent
cu o senzualitate devastatoare

"tu ai nervi?" - mă întreba ea -
"ca mie profesoara mi-a zis
că am niște nervi" - spunea ea contrariată
"și nu știu ce bîjîchi sunt ăia"

"păi sunt chiar niște bîjîchi!" - spuneam eu
"niște bîjîchi care te supără
deși nu e nicio supărare"

și spunea din nou cu un grav subînțeles
"bîî-jîchi"
după care izbucneam cu toții
într-un rîs de mare fel
cum doar copiii știu să rîdă

și asta era toată responsabilitatea
toți nervii și toate grijile
niște copii rîzînd din toată inima

ierbare si insectare
asasinate inocent
sau prestidigitate la mandolină
cu o mare grație
ce mai

pur
și simplu
bîjîchi