scriu pajiște de gânduri în nimbul cel toamnă
acolo unde Plumbul, mărețul prinț, coboară
nici vântul cel sălbatec, nici ploaia nu-l doboară
iar tu mă chemi la tine,-n iatacul tău, tu, Doamnă
pătrund scribal în tine sub aripi de cerneală
naive erotisme, la pieptul tău, gemut
în lumânarea noastră lumini ies la iveală
ca într-o strană veche, ca-n filmu-acela mut
amurgul cade-n zloată și-s flăcărui pe disc
și din nimic se naște a stelelor sclipire
iar luna-ncet răsare; pe munte stă, pe pisc
iar eu dau cep la vene, prin entități vampire
la gât purtai, fecioară, a plumbului tău salbă
ce de Crăciun s-a face o stea sclipind și albă