Uneori am impresia că voi trăi veșnic,
Și-mi risipesc anii printre nopțile cărunte
Îmi alung orice sentiment nobil
Și mă cufund întru-totul trăirilor mărunte...


Uneori am impresia că voi muri chiar mâine
Și atunci îmi fac testamentul bunurilor neavute
și împart tuturor prietenilor dorințele mele ireale
Ca să pot trăi prin ei speranțe deșarte și nedurute.

Uneori am impresia că sunt stea căzătoare
Și-mi arunc strălucirea departe de orice vină
Rătăcind în bezna traiectoriei mele
până la căderea totală în lumină.

Uneori am impresia că zbor neîntrerupt
Încât îmi tai brațele ce mi se aprind
Așteptând să crească în locul lor aripi imense,
Să ajung la soare și să-l cuprind.

Uneori am impresia c-am mai trăit odată
Și-mi vin în minte identități împrumutate
încat mi-e greu să mă îmbrac într-un chip
care să mă caracterizeze în totalitate.

Uneori am impresia că voi trăi veșnic!