Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraș
a venit un lider din străinătate,
gazdele cu dânsul se purtau gingaș,
ca să-i intre-n v oie, le făceau pe toate.

Vizitând străinul secțiile lor,
s-a oprit deodată și cu bucurie
arătă spre-un simplu, vârstnic muncitor:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Iar oficialii tare s-au mirat
de această faptă, totuși, peste poate,
și l-au pus pe listă neîntârziat
ca să plece grabnic în străinătate.

A ajuns la Roma c-un autobuz,
După ce un vameș, fir-ar el să fie,
Fără ezitare cică le-ar fi spus:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Iar la Roma, papa însuși i-a primit,
i-a tratat amabil c-un pahar cu apă
și era și dânsul foarte fâstâcit,
neștiind totuși de unde s-o-nceapă.

Dar ca orice papă, a găsit un drum
Și pe unul gureș, vocea lui mlădie,
l-antrebat c-un tandru scârțîit postum:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Observând acestea, cei îndrituiți
care mersul lumii zilnic îl veghează
s-au simțit datornici, lui Ilie, bliț
să-i organizeze și o mică pază.

Când erau la papa, Doamne, ce necaz,
unul dintre paznici leșină afară,
medicii de gardă îl făcură treaz
și motivul bolii toți îl căutară.

“Poți cumva și nouă tu să ne explici
cauza din care ai cazut în luptă ?”
“Domnilor v-aș spune: cum stăteam aici,
încordat în veghea asta ne-ntreruptă.

A trecut regina Angliei pe aci,
c-o suită mare și cu protocoale,
m-am retras în umbră spre-a nu stingheri
și-am simțit genunchii cum îmi pică moale.

Când am auzit-o cu cât interes
își întreabă Curtea că ar vrea să știe
cine-i bâtrânelul purtător de fes
de lângă Ilie de la sculărie !”