ridic un deget mijlociu
de el agata greturile facerii desfacerii
ce greu de lipsa unui inteles!
am inteles ca reusesc sa obosesc
e rece trecand pe langa oameni
ei pe langa mine.
aerul din jurul bratului meu in trecerea lor
ma oboseste si ma doare
ca un smochin in iarna sunt
nimic dulce nu mai ramane din buzele-mi
nici pestii mici de acvariu n-au loc in oceanele-mi
nu raceala oboselii
fierbantul somnului il vreau in
palma deschisa uscata
cuibarit intre muntii moi retezati
precum ea nu ma cauta
de-mi iese in intampinare
cum sa citesc un inteles?
e taina unei vraji care transforma porcul in print
printul in zeu
zeul in brat?
bratul intreg in urma unui deget…
aratator
lipeste recele de cald pe umar insemnat
asa ca pe umarul stang
mai lung decat toate drumurile innodate

cat linia firii in pumnu-mi strans
cu mine-n el zburand in libertate