Lângă crucea de piatră,
lumânarea flacără tremurată,
plânge în sâmbăta morților,
se topește încet în lampionul de sticlă.

Luminează calea spre rai, caută
ca Diogene-n agora un om cinstit
ziua.
Noaptea-i un deal de lumini,
un cer răsturnat
peste cimitir.

Nicio stafie nu se apropie,
cade în gol,
fluturi de noapte rup pânza întunericului,
zboară prin găurile negre ale universului.

Cu toții respirăm suflete moarte,
gânduri neîmplinite
și devenim oaspeți pe stele de gheață
într-un timp care măsoară vidul.