orașul meu din umbrele
rotunde înțepate cenușii
cu linii negre pe care
nu se așază rândunici
cu franjuri cozi de șoareci
speriați unul lângă altul
fiidcă citiseră ceva într-o carte
cu margini din piele de șarpe
deschise pentru o relație nouă

le probez pe rând
cu mănuși fără mănuși
cu ochelari fără ochelari
cu trenci fără lipsă de cochetărie
părul meu filat de vânt

mi se potrivesc
la ploaie
la soare
și la singurătate

aerul însuși din umbrele mici mici mici
dedesubt oameni
intră direct în plămâni
ca și când ar fi atrași
pe căi necunoscute

cerul meu din rândunele
și
atâția șoricei
îmi ronțăie trupul de cașcaval