Te-aș invita iubito-n trăsură pe la șase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici și caii sunt din lemn
Avem zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu, din ceară
Și nu-i e-ngăduit să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite
Cum și noi suntem două plăpânde imitații
De care n-au să știe vreodată invitații;
Să-ți iei bilet de voie căci părăsindu-ți locul
Figura de ansamblu n-o afectează jocul
Să-mi spui ce ai de spus discret și pe șoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Și dac-o să ne iasă în cale vreun casap
Aș vrea să fii atentă și semn să-ți fac din cap
Că inima nu are de ce să ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite.