încă mai știu
să calc pe somnul silabelor
să-mi grăbesc iernile
printre umbrele de azi și umbrele de mâine

rog definitivul să-mi ierte tâmplele
mi-am cheltuit și ultimele atingeri
ca pe niște poveri trăite și netrăite

în fața pădurii din care izvorăsc nopțile mele
s-au strâns prea multe jurăminte
s-au schimbat prea multe alfabete
de când îmi aștept rândul la uitare

cineva a închis într-o cușcă de ger
câțiva luceferi bolnavi de mirare
cineva murdărește liniștea
cu amintirile mele despre păcat

acum dacă vreți
îmi puteți bate inima în cuie
pe spatele icoanei la care mă rog
e o altă icoană care piere de nepăsare

sunt atâtea anotimpuri nelocuite
gândurilor mele le este frig
respirația lor se retrage din calendare
să-mi aducă aminte
că n-am visat cât ar fi trebuit