Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna,
să se oprească frumoasele ninsori
și să-și facă de cap gerul.
Tu mă aștepți șoptitoare să-ți răscumpăr iubirea
zidită-n câteva cuvinte prin care revin
scriu cu fosfor sub pielea prin care respiri
și ovală ca semnul născut între genunchi
asculți nespusul inimii care vibrează,
înghite nemișcarea și bate oarbă la poarta
pe care s-a încrustat sărutul.

Lumina îmi scapără ghețuri de tăcere,
priveghez oglinzi îmblânzite de trupul tău,
mâinile lacome își caută darul fraged,
degetele închid mijlocul subțire
în cercul de foc unde dorințele cuib își fac.

Umăr la umăr destrămăm timpul
și prin el facem drum
în orice anotimp.
Tu rămâi mereu o primăvară!