în starea de păianjen se-ntâmplă-n zori cuvântul
nu-i înnoit cu anul, e ca mereu, bătrânul
ce te cunoaște goală și-ți mozolește sânul
și-n dimineața nudă își mătură mormântul

de mă citește invers, oglinda-i fără vină
și în a mea odaie, în blândul ei citit
un adevăr terestru în cărnuri să devină
în starea de păianjen, sub pernă-ne pitit

oprind paiangul clipa, în umbră ne scăldăm
un la mulți ani, iubito, nu la tăiat de cepe
și o fierbinte rugă hristosului să-i dăm
scăldați în lumânare în anul ce începe

să obosim cafeaua, păianjenului pânză,
bătrân cu duhul eu, iar tu numai o mânză