cresc la rădăcinile cuvântului ca o buruiană
când pun cuvântul în pană
pun și o bucățică din mine neghină
cu cerneala fără vină
urc trupului tău relieful

la cafea e tot cheful
rostogolesc vorbe pe hârtie
din lacrimile tale-nghețate fac cuvintelor pârtie
hrănesc o roză de gheață-n geam
nu am
destulă cerneală
să pictez destul dimineața asta ireală

păianjenii se retrag în stupi
cu un sărut moldovenesc gura-mi astupi
pe traiectoria trupurilor noastre un zâmbet mimez
cu o țigară mă înarmez
iubito, e vremea de după
toarnă-mi în cupă
o lacrimă de hristos
ești din veșnicie os
și departe

un înger
în ger de vorbe ne desparte
ziuă se face din ai tăi conduri
tăcerea cristului se face c-o înduri
ești pătimașă
a evei urmașă
când mușc din măr
brâul tău de nimic
înfrunzește în adevăr

pun pe mine un frunzar mai mic
gustând din roada de pom
mă deghizez în om