vorbele nu pot face o aură în jurul capului
ele fug într-un lego complicat
câteva piese risipite îmi amintesc de mine
trecând peste podul Charles
cuvântul se legăna în brațele tale
ca un prunc
statui cântăreau din ochi trecătorii
cerșetorul încremenise anacronic într-o rugă
cu ploaia pe umeri-
un Kafka mai tânăr cu o sută de mii de rânduri
privind castelul și umbra arpentorului pe străzile-portativ

gândul înaintează spre est prin sud-
o salamandră crește peste oraș
muzica lui Dvoøák îi pâlpâie ochii
în parcuri au inceput să traseze drumul spre tine ciuperci fosforescente din scoarța umedă

un ziar uitat pe o bancă: au reușit să refacă măduva spinării cu celule stem
când îți treci palma răsfirată peste față
văd fâșii de lumină

e inexplicabil dorul ascuns într-un colț de pâine
nici dragostea nu mușcă nada
oricât ai pescui departe de țărm
uneori cel mai bun răspuns
te privește întors în piept
ca un semn de întrebare.

Mihaela Roxana Boboc & Laurențiu Belizan
04 ian. 2015