Dacă aș fi Eminescu,...
n-aș mai căuta flori albastre,
pentru că ele ori nu mai sunt,
ori nu mai sunt ale noastre!...

Străinii, frumoși sau urâți,
cei care au bani de dat,
au cumpărat atât de multe,...
și muzele le-au cumpărat!

Dacă aș fi Eminescu,...
n-aș mai cânta codrii falnici,
pentru că ei nu mai sunt,
i-au doborât oamenii jalnici!...

În loc de teii îmbietori,
de poezie mult iubitori,
avem tufișuri, plantate prost,
în parcuri făcute fără rost!...

Dacă aș fi Eminescu,...
lacul nuferilor galbeni
nu l-aș mai cunoaște,
așa plin cu bale de broaște!...

De steaua care-a răsărit,
n-aș mai putea vorbi,
azi, sunt mii, care tot apun,
dar adună tot ce e mai bun!...

Dacă aș fi Eminescu,...
aș privi după Luceafăr în zadar,
în prezent, locul îi este luat
de-un mândru satelit militar!...

Dacă aș fi Eminescu,...
n-aș mai vorbi de proletari și împărați,
orânduirea cea crudă și nedreaptă,
acum este făcută din cumetri și frați!...

Unde ești tu, Þepeș doamne?...
Să îi aduni la un loc,
între ei să se mănânce,
nu trebuie să le pui foc!...

Să le dai drumu’ de-acolo,
neascultând al lor suspin,
când vor ști ce este munca,
și să vezi atunci ce chin!...

Unii se vor da bolnavi,
alții se vor da nebuni,
să nu îi văitați prea tare,
doar știți că prostia nu doare!

Grijă mare la tineri să aveți,
nu-i educați doar cu alcool și tutun
faceți pentru ei tot ce puteți,
ca să aveți un viitor mai bun!...