dimineața lunecă pe șosea mai ceva decât în mare
într-o liniște lucie
lumina ca o cârpă moale ne șterge ghetele
ne perie hainele în picouri niște roiuri de molii care sparg tiparele

ne ținem strâns avem suflări diferite mici năluci cuvintele
nespuse în timp se dezintegrează

scârțâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem așa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni și pâclele de veghe

am putea părea statuia iubirii
în față la primărie
câteva becuri halogen împrăștie lumină gălbuie la păsări

când se vor trezi copiii vor vrea să încalțe urmele noastre perechi
și se vor bucura să găsească ceva
din noi

ajungem la destin(ație) niște oameni în alb
interior găsim un grad
hai să-l împărțim la doi
se șoptesc buzele

(9 ian. 2015)