... fusese amăgit înspre oraș, calul de lemn,
îi spuseseră că a sosit în gară și că-l așteaptă,
că nu de pe mare, și-ntr-o fugă a coborât,
deja oamenii râdeau, se prăpădeau de râs,
din fugă urechile lui din lemn de cireș
îl arătau cu degetul pe Dumnezeu, ascuțite,
ochii lui își căpătaseră toată lumina
și abia când l-au văzut lăcrimând, oamenii
s-au gândit că nu era nevoie de asta,
totuși acolo la gară, au aruncat în el cu ouă
lumea se bucura, lumea se distra, aruncau cu batiste,
până ce-a venit ea, fetița ce-l știe cel mai bine,
l-a luat de căpăstru, și l-a înapoiat la far,
l-a spălat, i-a spus să stea cuminte și curat,
au plâns împreună de mai multe ori,
în noaptea aia calul de lemn a murit
a nins deși era octombrie , apoi,
un mare om de afaceri rus a venit,
a negociat cu primăria, a plătit leșul
și l-a făcut cadou campionului mondial
la jocul de șah, să-l pună în living.