melancolia ni se trage din neam
de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoțiți
de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea tratate
din prea curați ieșiți parcă din icoane și nu din propria încăpere unde crește o plantă ca iedera
pe inimă mergem clasic tu cu mândria înainte eu cu smerenia dinapoi și basmaua neagră de gânduri
cu mâinile căzute pe lângă starea asta perenă lăsăm în urmă doar nume ca și când
dacă am privi înapoi nu am vedea decât cimitire și busturi de piatră și inscripții
cam cât rămâne din noi ori poate nici atât de singuri suntem
de la prea resemnați cu neîmplinirile de la prea poeți prea neînțeleși prea înstrăinați
cu marsupiul sufocat de pui de răbdare mai am un singur tupeu
să mă consider contemporan cu eminescu și să-i promovez poeziile
(de) la malul mării

(15 ian. 2015)