aș vrea să mă trezesc deodată cu zorii
nu hăituit de gânduri în întunericul nopții
în fața ferestrei deschise să mă întind
și să casc ca un leneș motan să mă simt
ca un prunc miruit și spălat ușurel
pe ochi cu agheazmă
doamne ce bine ar fi fără mâlu-mpuțit
al atâtor frustrări
oare unde-am greșit doar m-am deschis ca un
con de brad înflorit în adieri de priviri iubitoare
sub soare am zis mereu că e loc pentru
fiecare și nu mi-am proțăpit umbra cu
îngâmfare și milă am avut pentru neputință
răsplată mi-a fost de ajuns zâmbetul
celui care până la mine a plâns
cruzimii i-am răspuns cu clemență și ura
am îmbrăcat-o-n cămașa neurii
i-am mai dat totdeauna o șansă minciunii
să-și lepede masca și dacă afectelor
altora răsfrânte asupra-mi le-am răspuns
cu iertarea crezând cu tărie că-n viața
prea scurtă e bine să râmân în dosul oglinzii
acum de ce nu mă simt bine cu mine
și mă trezesc în întunericul dinainte de zori
ca o haldă de gunoi fumegândă...

în haite vin gânduri să muște
și sufletul meu are piedici la glezne...
într-o falsă împăcare cu toate
voi zice și azi ca mereu
asta e...