Din nou eu cu mine...
Ce companie selectă!
Noi doi, aceiași amici ursuzi...
Ne bem tristețea din pahare de tablă, ruginite.

În loc să scriu poezii de dragoste
Pe podurile din Leiden,
Îmi impun să ridic privirea spre cer,
De unde o stea îmi spune ceva ce nu înteleg.

Aici sau acolo?
Mereu bâjbâind în mocirlă până la genunchi,
Cu aceeași cruce de spate,
Lipită,

Ca o mamă plângând deasupra copilului ei mort;
Ca vântul din aripile unui pescăruș țeapăn
Pe o plajă rece și pustie;
Ca un chip luminos peste un trup paralizat complet,
În care încă bate o inimă însingurată întru Domnul.

Ca eu și cu mine -
Doi proști ce se întalnesc doar ca să-și tacă unul altuia.

Indiferent
De soartă,
De țară,
De vreme,
De iele,
Nu mișcă nimic în gândurile mele.

Și pentru că astăzi mi-am dedicat ziua copiilor,
Te rog să mă faci, Doamne,
O marionetă în mâinile tale...
Să râdă de mine ăi mici,

Iar hârtiile pe care scriu aceste versuri
Să-și ia zborul spre țara necuvintelor,
Unde să fie arse pe rug.

Pentru că aceasta este singura mea avere
Și pentru că vreau să mor sărac.

15.01.2015