prin lagăre de dor amuțit
aerul trece prin sârmă ghimpată,
păpuși de ceară cu chip de om
umblă în haine vărgate,
hămesite de libertate tac și îndură.
presimțiri ca niște ulii flămânzi
ciugulesc puținul rămas,
trasă la sorți viața miroase a puroi.

frica nu mai are nume
stă cu ochii bulbucați în patru
gata să numere morțile
una două nouăzeci și nouă...

de câte ori o fi murit sufletul
simțind pe buze spaima prafului de pușcă?

jefuită de soare ziua sângerează
din talpa pământului
neputincios și el de-atâta carne arsă
s-ar închide într-un ou de prepeliță albastră.
tihna de-ar avea sensul nimicului
s-ar scurge ca nisipul în clepsidră

Dumnezeu îngenuncheat în umbra cerului
se împarte într-o cană cu apă

la Auschwitz...