mic fiind frecvent constipat cu prurit
era silit fiziologic vorbind să se scarpine-n ur
gest inestetic dar bun credea el taică-său nu
și-l tot plesnea peste mâini frustrări dureroase
aduna în sufletu-i nevinovat de copil

ajuns poet cu gândurile colcăind ca-ntr-o nuntire
de șerpi de-atâtea reguli impuse cuvintelor creierul
și-l simți constipat și la masa de scris a-nceput
să se scarpine-n cap într-o zi brusc ca de magneziu
flacăra geniului i s-a aprins descoperindu-i
până în amănunt viitorul de aur al poeziei
și n-a strigat evrica ci jos sclavia cuvintelor
și-n loc de pegas a încălecat un superb liliac
cu iureș pornind în zbor de zigzag

dar cine a-nțeles veodată un geniu uite bunăoară
criticul ăsta cu principii de pe timpul când
petrolu era o foșcăitoare lume în micro cum poartă
cu aroganță și fală tichia de mărgăritar și
ochelarii de cal incapabil să vadă că el e un
strălucit promotor al poeziei de răspoimâine
cînd cititorului înzestrat cu microcipuri îi va fi
atât de ușor să facă en combinări de sensuri
a cuvintelor propuse aleatoriu de autor într-o delectare sublimă...

încrezător în steaua lui se scarpină nestingherit
unde vrea satisfăcut zicând cu gându la critic
orice copac îngropat până la urmă ajunge lignit ha ha ha...