Nu și-a pus perna sub cap să se culce
a mai rămas o vreme în agora
să-și măsoare cu ochii mulțimile dinlăuntru,
să evalueze cercul în care se învârte.
Și-a pus ordine în gândurile răvășite,
avea o apăsare-n tâmple ca după o furie,
ceilalți dormeau pe o altă axă a binelui.

A rămas deoparte cu insomnii paradoxale
ce săpau conținutul până la rădăcini,
căuta oasele timpului îngropate în veșnicie,
nervii îi deveneu dușmani,
așteptau la fiecare colț de întuneric
ce făcea ochi ca un câine sub gard
și te mușca pe furate.

Visa cum se dezbracă o femeie tânără
aruncându-și hainele-n dezordine,
cuprins de remușcări,
le ierta pe toate pentru ifosele lor
și le acoperea cu iubirea lui necondiționată.