ia-ți ceasurile Dali înapoi le simt inutile
pe umeri a venit primăvara de trei zile
țârâie ploaia și eu bântui străzile fără fes
sperând să-mi topească albul tâmplelor
în pământul de sunt s-au trezit cărăbușii
mă-nfurnică ieșirea lor spre zbor în lumină
semințe de gând semănate sau aduse de vânt
germinează truda-ncolțirii le-o simt în arcuiri
de mono și dicotiledoane și ochelarii mă-ncurcă
mai bine văd fără ei și-i lepăd ca mugurii
învelișul ceriu spre deschidere-n floare
mi-i dor de mine de tine mi-i dor ca de soare
iubire nu te mai vreau cu chip în manieră cubistă
ca până acum pe inimă ți-am schițat cu linii fine
profilu vaporos feminin cu gât intins râzând veselă

mai vioaie inima bate și nu știu de ce în ritmul
ei parcă zbori și eu mă ațin în plasa simțirii
să te prind ca pe-un flutur