fără milă buzele au gustat beția de sub piele
un stol de vrăbii și cete de mânji se-ntrec
pe pajiște un anotimp răsfățat
de mireasma ciupercilor nebune face tumbe

căderea primului fruct din joacă
doare și moare ultimul fior nesupus
în dinții celei mai perfecte geometrii
sufletul e un abis
între o mie de chipuri întrupate din nimic

fericirea e singura în stare
să adune în pocale sângele scurs
până la verdele scheletului de lut înainte de a ști
câte stane de sare se vor sfărâmate sub pleoape

să învingă furia ploilor abătute în rămasul din noi
se frâng duminici pentru întruparea apelor