cu atât mai puțin mie
cum aș putea să-mi scriu dorințele
fără să am o bucată de cer pergament
o pană de phoenix drept toc
poate chiar și puțin curcubeu în călimară
multă durere scosă din râsul profesional al clownului
un pic din pirueta pământului
un flux și o tandră aureolă
două valuri de nisip și o balenă eșuată
un cactus risipind albul
un roi de stele pe post de coadă la nicio cometă
două sirene chemându-mă niciunde cu disperare
și doar un singur sfârșit de lume
poate totuși din când în când un dezastru pe post de știre
în loc de desene animate
nimicul din spatele nimicului
precum o dovadă că se poate număra infinitul
cum îmi pot număra și eu viețile
nu cele care nu au fost
dar nici cele care nu vor mai fi

cine știe
poate că o scrisoare îmi pot permite
dar la urma urmei nu am timbru
nici cutie poștală
nici măcar nu știu cum să împăturesc cerul
într-un plic