viață
mă uimești
tu niciodată nu mi-ai spus că ești bolnavă
la unu șaptezeci și opt
cu golul ăla între sâni și claviculele lin articulate
cu hainele ajustate încât îți cuprindeam mijlocul cu două mâini
cu priceperea ta de doctor docent la facultățile mintale
viață de câte ori
m-ai picat la examene deși
unii erau pitici pe lângă mine
la suflet mi-ai intrat de când mama m-a făcut
mi s-a zis că ești antidotul morții și te-am înghițit cu apă
înainte de masă mă rugam pentru tine
cutreieram împreună oamenii
medical îmi erau prieteni
aveam ceva chimio în comun
nichita
cioran
grigorescu
enescu
și
dumnezeu care împărțea dragoste din trupul lui
erai cu mine și traduceam împreună
atât de bine ne completam încât
știam cu ce se mănâncă un zâmbet
și de ce este de ajuns o atingere ca să luminezi
erai tu și nu aveam timp să disper
erai tu și mă simțeam în stare
erai tu și cineva neștiut mă iubea

viață de ce zaci de ce stai învelită până peste creștet de ce tremuri
viață ridică-te

(3 aprilie 2015)