Iubito, azi îmi ești un nor frivol pe frunte
Te condensez cu gânduri in irisuri căprui,
Îmi bate cordul de parcă urc pe-un munte
Când sorb sarea oculară cu gustul amărui.

Mi-ai fost o stea polară în vise autumnale
Îți alintam lucirea zburând transcendental;
Glisând în doi spre Terra pe o lactee cale
Reproduceam în parc un lung amor astral.

Eram pe vechea bancă eu lut și tu lumină
Îți recitam amorul scris în zeci de rânduri
Știind că Demiurgul iartă a fanteziei vină
În somn fără de vise între tăcute scânduri.

Însă tu intuind că-s numai șoaptă efemeră
În echinocțiul rece s-aștept trist m-ai lăsat,
Ai dat semn de adio dură ca o opacă sferă
Și mă purific singur de-al rimei greu păcat.

Tot azi eu te blestem de iar te vei aprinde
Să fii apocaliptic de-un sadic geniu atinsă
Și-n nopțile senine când luna vraja întinde
Din inimă să-mi cazi ca o cometă stinsă.