câinele acela vagabond s-a desprins de pe marginea șanțului și a țâșnit
un claxon o frână apoi o bufnitură ieșită parcă din inima pământului
un timp atât de scurt încât nici nu s-a perceput tăcere apoi un scâncet stins liniște

câinele acela vagabond era singurul ce mă-ntâmpina în mijlocul porții
când obosit mă-ntorceam de la muncă își întindea capul să-l mângâi
iar coada lui părea un steag victorios când palma i se așeza pe creștet

el maidanezul era bucuria copiilor din vecini ce-l ademeneau cu pâine apoi
îl tăvăleau prin praful uliței iar vara-i făceau baie în râu fără ca el să se supere
era singurul care te saluta inimos cu-n lătrat când te vedea
era singurul care nu te-njura și nu reproșa dacă era înjurat
nu-ți cerea nimic dar se dăruia pe sine
gardian al șapte case ce se-ntind de-a lungul unui drum pietruit
nu a primit de la niciunul mulțumiri vreodată

mă uit acum la el la lacrima ce i-a înghețat în ochiul stâng
la fel cum firicerul roșu de sânge i-a rămas suspendat pe bărbie
¿o sută de muște se sărută sau el e mort deja acolo în marginea drumului
unde a rămas cu înjurăturile primite de la șoferul ce și-a îndoit tăblița de înmatriculare