Nemurirea
e cea mai bună minciună
până când cineva o demonstrează
iar încarnarea sau veșnicia sufletului
sau a spiritului
sunt puse în teoreme
esoterice, metafizice și transcendentale

Minciuna
este mai aproape
de structura omului
decât adevărul
care împovărează
pe când minciuna
împodobită cu simulacre
are tendința de a crea iluzii
ce defulează un psihic
răstignit pe crucea
realității dure

Fiindcă nu a fost demonstrată
nemurirea se acoperă cu coajă de efemer
o divizăm în miriade intervale temporale
și o distribuim, frumos ambalată
în dogmele și canoanele religiei
celor care așteaptă să treacă în nefiind
crezând într-o nouă viață încorporând fericirea.

***

O ipostază existențială optimă
este să fii pasagerul fericirii
să locuiești cu chirie
în garsoniera ei
să-ți facă masaj
când suferința
face gropi în piele
pentru a înlocui conductele sparte
cu unele noi
prin care circulă umorile
însa fericirea este capricioasă
ca o femeie
care se crede indispensabilă bărbatului
și te poate da afară
dar când o ușă se închide
alta în locul ei se deschide
și iată că intri
în palatul din pietre prețioase
al nefericirii
care nu-și arată chipul
pentru a nu provoca coșmaruri
îți implantează un cip și un microprocesor
și devii astfel sclavul ei
lucrezi la pajiștile și la acareturile
ce țin de satul numit Purgatoriu.