nici nu mai știu ce sărbătoream de întâi mai mai întâi
speriat, ascuns în mecanismul de lut
al unui ceas cu lanțuri de fum și cuc
poate prima noastră întâlnire iubito
sau poate prima mea atingere secretă cu veșnicia
oricum
amândouă întâmplările au săpat în mine
șanțuri adânci ca niște ecouri prelungi
de piatră înmugurită în trestie și în duh
și cum ne curg tranșeele în zigzag femeie
pe umerii dezaripați de întuneric în grabă
încă mi se mai văd urme de suflet
și așchii de lumină mov din Calea Lactee

de jur în prejur crește glorios cerul
și se aude în oase oftând poemul de luni
și cum scânteiază cu lumina aprinsă în piept
de zici că este un animal de pradă
cu o mie de gheare și guri
și o lumină rece prinsă în frunte
se mai aude și un înger tușind pe furiș
cum își scutură norii de aripi
de plouă o ploaie de zbor pe pământ
și mie îmi este și somn și sete prea curând

și de la geamul meu încă se mai vede marea
ca un abur de fum urcând dincolo de pietre
dincolo de stabilopozi tușiți pe o muchie de nisip
și de unde se vede zarea amestecată cu ceața
de niște mașinării infernale
cu roți dințate și scripeți de fier

de un timp mă chinuie un pat de spital
și o durere cruntă
adunată în mine, pasăre albastră cu ciocul de sticlă
tăinuită în iarba abia răsărită printre îngerii goi