Ești mult prea transparentă; simt cum din coasta ta
îmi răsună valuri, iar de fiecare dată când mă îmbrățișezi
din ochi se revarsă o beznă din care scap numai agățându-mă
de buzele tale, sunt singurele geografii pe care le cunosc la perfecție.
Mâna e un adevărat atlas, acolo pot să îmi pun piese de șah să
joace rol de travestiți, regina albă fură regelui negru hainele, iar nebunii
se dau drept ture. A venit un șahist, când încă mai aveam poartă la suflet,
pe care a trebuit să-l îngropăm sub aroma de cireș a încheiturii tale,
săracul nu a rezistat deziluziei.
Cum să mai existe aer în prejma ta atunci când spui numele lucrurilor ca
într-o maree prinsă cu o agrafă de pielea noastră ?
Ieri ne căuta dumnezeu, așa...să ne întrebe ce mai suntem, pentru că și-a
pierdut lista cu denumiri oficiale, iar acum făcea un recensământ.
I-am spus că nu aparținem de el, iar pe fășia asta de carne
am fost dintotdeauna primii.