De supărare...
m-am dat de trei ori peste cap,
mutându-mi traiul într-un broscoi bătrân,
cu picioare crăcănate, articulații umflate,
gura lungă, holbat, și cu multe dungi pe spate.
Nici o sirenă nu se mai ferea de mine.
Apoi m-a deranjat cântecul lor târziu
și m-am mutat între prăpăstii abrupte,
lângă un tău neștiut, întunecat și liniștit.
De bine ce-mi era, uitasem de unde-am venit.
Într-o zi...
o femeie tare frumoasă a dorit să vadă,
ce e liniștea absolută,
alunecând, lăsându-se să cadă!?
I-am adus repede apă și-am rugat-o frumos!
Cu ultimele puteri,
s-a dat de trei ori peste cap.
Își revenea! Rănile i se-nchideau.
Atunci m-a sărutat și vraja s-a schimbat!
Ne-ntâlnim doar la răsărit și la apus:
Ea noaptea e un corb,
eu ziua sunt un lup.
Noaptea-i place să zboare în lumina lunii,
frații mei urlă, sirenele îi ajută,
împletiți cu țipete răgușite de corb...
Zorile ne preschimbă, ea mă sărută,
eu alerg iute să-mi apăr haita vânată.