îi crește și-l duce cu fală noatenul
în devenirea-i de-a fi hărmăsar
ajuns
e cornul de care-și agață visul fecioara
nechează saltă în două picioare bate
pământu-n copite și-aleargă-n galop
coama-i flutură-n soare
ea cu lasou de mătasă îi dă târcoale
în buze cu felia de zahăr
îi mângâie grumazul crupa cu țesala spinarea
până-l învață cu șaua cu hățul zăbala
apoi dă-i cu cravașa...
îi cade cornul e animal de povară
în grajd bate degeaba podeaua și zvârle
să rupă uluca înțărcuit nechează de-aiurea
între hulube cu foi de nu cade
sau în hamuri pe brazdă e fericit
gloabă fiind să fie dus de dârlogi
mulțumindu-se cu brațul de paie și apă...

iubire chiar ești tu nemurire
în nărav învățat mi se pare că da dar cine știe...