lumini curgeau în slavă din stelele mărunte,
în noi se-ncleie cercul fiirii în odată,
o cale ce-n vecie de lacrimi e udată,
Hristos se-Nalță mâine, în gând cu noi sub frunte.
se va sminti și vremea, de lacrimă-n loc ploaie
vom bea simțiri eterne din ochilor havuz;
plecat pe scrisu-acesta sunt singur în odaie,
e dus de miezul nopții ceasornicu-n auz.
tăcerea insistentă în mine prinde glas
cuprind în mine-o clipă ce a țesut paiangul
și vrerea nemuririi adânc în mine-o las,
nimicniciei mele i s-a gătat cu ștreangul.
sub slava luminată, Pământul e-o cetate
cu frunți ce sunt destule de rouă însetate