Nu m-am temut niciodată de tunetele liniștii,
Doar de liniștea dinaintea furtunii.
Uneori însă, când mai văd nori înspăimîntați
Cu sprîncenele-ncruntate și trase-n tuș
Cum plâng cu ochii deschiși,
Urc în podul casei
Unde-mi țin ascunsă copilăria
Și mă uit sub pătuț să văd ce fac
Încă zgribuliți de frică, cățeii mei de pluș.