un soare plin se oglindește-n baltă,
un strop și munții parcă se înalță
iar brazii roua fină își încalță
și-s feerii ca-n lumea cealălaltă.
cu nule vorbe-o babă dă din clanță
la tine-n brațe-o clipă fac o haltă
și în simțiri ești parcă mai înaltă
și tragi mai greu în vecilor balanță.
în graiul tău, cel plin de nestemate,
se adâncește vorba cea dintâi
A fi lumină! cere în armate
de îngeri puși sub pernă, căpătâi;
dar umbre rele spre a nu fi urmate
Tu, Doamne, între noi să mai rămâi.