nu prea mai am maluri pentru tine
pentru ochii tăi și cerul pe care-l răsuciși
de o parte și alta a vieții noastre
nu știu unde vei mai curge părul tău îmi intră prea ades în ochi
mă deranjează inclusiv când trec calea ferată
peste podul acela amputat de derizoriu și scrâșnire distorsionată
știi eu te mai aștept de acum douăzeci de ani nu mai am aceleași tendoane
de oțel și convingeri
clipa mea rămasă în cer scrie pe orice patefon o lila o floare de altminteri
și salcâmii care îmi par așa înfloriți anul acesta
eu te voi iubi cu toate puterile din această primăvară
dar nu prea mai am multe maluri pentru tine
mă lași să mă usuc între frunzele care mă adorm
și mă leagănă ca un tren peste podul din vântul serii
eu nu mai am multe maluri pentru tine
doar o curgere molatecă peste tot și noi
noi rămânem sărați și goi
la țărmul muribund în respirațiile noastre

dar tu știi toate acestea
și mult mai mult

dar tot nu mă vei asculta