în prăjitura lacrimilor tale
pe-obrajii tăi sirop din ochi se scurge,
secunda viitoare te parcurge
cu zâmbet printre lanuri de petale

iar de-n Minciună-un Adevăr decurge,
e din seninul frunții dumitale,
de nu-ți mai plouă în priviri fatale
și nu mai faci Lumina să amurge

să fie ziuă! rog mereu Divinul
căci mult prea îndelung am înnoptat
în crama vieții bând setos veninul

spre mine să n-arunci nici un oftat
de mă-mprietenesc ades cu vinul,
spre veselie astfel am optat